Dileme...

Nu sunt persoana care sa aiba dileme. Viata de zi cu zi nu ma afecteaza atat de mult. Serviciul, metroul, vremea, fotbalul si nici macar prietenii nu ma influenteaza sau nu au reusit sa ma influenteze pana acum atat de mult incat sa-mi pese cu adevarat. Stiu sa valsez printre probleme mai bine decat gastele prin apa...nu am trecut prin greutati adevarate pana acum si probabil ca voi reveni si cu alte concluzii la un moment dat, insa acum, strict pana azi, ma declar invincibil. Orice lucru rau care mi s-a intamplat pana acum, nu ma afectat cu adevarat si nici nu m-am gandit la el mai mult decat trebuia. Din contra, am trecut peste majoritatea cu un zambet in coltul buzelor, cu o injuratura reconfortanta sau ignorare totala. Atat si nimic mai mult. Ofer lectii gratuite curiosilor sau celor pe care nimicurile zilnice ii doboara...daca te gandesti sau discuti mai mult de 30min pe zi despre ele, suna-ma si nu vei regreta ;)

Beleaua este alta...nenorocita asta de parte sentimentala...e singura care ma pote deraia. Daca aici lucrurile nu merg bine, totul se da peste cap. Momente de care altfel ma bucuram, acum ma lasa rece, mancarea care odata imi placea acum este fara gust si nici macar dragul meu computer nu ma mai poate deconecta. Parca totul se opreste in timp pentru mine si restul muritorilor isi vad de treaba linistiti, trecand pe langa mine, fiecare cu trebusoara lui, fiecare cu gandurile si problemele lui. Eu sunt genul de persoana care daca pe acest plan nu este multumita, totul merge ca dracu...nu ma pot bucura de nimic cu adevarat, nu ma impresioneaza nimic si nu-mi trebuie nimic...daca prin orificiul meu de alimentat cu dragoste nu curge nimic, atunci mi le astup pe toate celelalte pe cat de involuntar, pe atat de natural. Shut down. Simplu. Dragostea, din pacate sau din fericire, este singura particica din viata mea pe care nu o pot controla. Nu pot controla cat si cum ma afecteaza, nu o pot anticipa sau uneori nici macar pipai, mirosi, simti....e tricky rau de tot cu dragostea asta si ma dispera, acum, cand ea nu merge asa cum ar trebui sau asa cum ar putea sa mearga. E veche si arhi-cunoscuta si prea adevarata concluzia, insa functioneaza al naibii de bine - atunci cand esti fericit nu esti in stare sa te bucuri cu adevarat de ceea ce ai si in nici un caz sa fii recunoscator pentru asta. Ti se pare normal si natural sa ai tot ceea ce ai la un moment dat...Cum spunea si dilimacul de Osho, noi nu putem fi constienti de sentimentul de "nowness"...momentul "acum". Cati suntem constienti de el? Cati ne putem bucura de ceea ce se intampla "acum", fara sa tragem trecutul cu noi, fara sa interpretam si fara sa ne gandim la implicatii si consecinte? Cati suntem in stare sa simtim cu adevarat "acum" si sa nu-l incarcam cu tot ceea ce am invatat in viata asta? Eu unul tare mult as vrea sa pot face asta, chiar daca pare o utopie, o himera...incerc sa ma educ sa o fac, insa nu stiu daca educatia e cel mai bun drum spre lucrul asta. Cred ca tocmai carapacea pe care ne-o construim cu totii pentru a trece prin nimicurile de care vorbeam mai sus ne blocheaza sentimentele...aici nu exista zicala din vazari win-win situation...cum naiba sa alegem?

Scuzati post-ul destul de haotic, nici eu nu sunt in stare sa-l descifrez corect, insa asa sunt acum si asa am simtit nevoia sa ma descarc putin aici.